Cum sa-ti inovezi organizatia pornind de la curiozitate

Am ajuns la prima ora, in pantaloni si tricou, pregatita de o noua experienta de invatare. Intram in sala de sport a liceului si ne bucuram de o primire oficiala din partea gazdelor, conducerea Colegiului Cosbuc. 

Iata ce am invatat din aceasta experienta:

Dupa luari de cuvant formale si o prezentare a conceptului Kaizen, domnul Hiroshi Tomita face o prezentare inedita in fata elevilor.

Conduce o companie veche de 437 de ani si este a 21-a generatie care se afla la conducerea acestei companii de familie. Se prezinta ca un alergator de maraton, care preia stafeta de la generatia anterioara, alearga cel mai bun timp, si preda stafeta urmatoarei generatii.

Este un om spontan, cu cateva minute inainte, avand in vedere cateva cantecele pregatite de copii din clasele a 3-a, se ridica si in semn de multumire canta un cantec japonez, traditional, despre pin. Explica semnificatia pinului – tot anul verde – la fel cum e si relatia dintre oamenii care se pretuiesc reciproc.

Am invatat din prezentarea lui cele 5 credinte pe care le are in viata, care i-au fost prezentate si lui in tinerete, insa spune el ca trebuie sa treaca timpul ca sa le poti intelege si sa actionezi ghidat de ele:

1. Faith in people –credinta in oameni;
2. Faith in land/community – credinta in comunitatea ta, pamantul/zona de unde esti;
3. Faith in time – credinta in timp, pentru ca intotdeauna exista timpul potrivit: cand e timpul sa astepti, asteapta cu rabdare, cand e timpul sa actionezi, sa o faci cu multa daruire;
4. Nurturing faith – in sensul cultivarii si mentinerii relatiilor pe care le ai (cu familia, profesorii, mentorii, prietenii tai), pentru ca altfel ele dispar;
5. Planting faith for next generation – transmite mai departe generatiilor urmatoare, credintele care vor reprezenta firul rosu in existenta lor. Cand vine timpul, le vor intelege si vor actiona ghidati de ele.

D-l Tomita prezinta aceste credinte ca un dar pe care l-a primit el si pe care il transmite mai departe. Din nou vad disponibilitatea de a impartasi din ceea ce stie. Imi aduc aminte de ziua anterioara, how to learn from each other.

Apoi, intr-o organizare pe echipe si pe zone de curatenie, ne-am imprastiat in tot Colegiul. Copiii erau entuziasmati, a fost o cu totul alta imagine pe care o aveam in mintea mea, atunci cand cerem copiilor sa isi faca curat in camera.

Forforta era mare, agitatie, spalam peretii de pe coridoare, o domnisoara de langa mine, cu care eram deja prietene, imi spune ca apreciaza actiunea asta.

Intrebarea naturala a fost de ce? “E simplu, acum imi dau seama de valoarea lucrurilor care ma inconjoara in liceu, inainte nici macar nu le vedeam. Incep sa imi dau seama de ce japonezii spun ca e un proces mental pe care fiecare trebuie sa il parcurga, fara sa fie impins de altii. Si culmea, toate astea printr-o actiune de curatenie. Nu trebuia sa fie mai complex? Sa coste scump? Sa solicite multe resurse materiale? Sa solicite timp?” imi spune ea.

Ma uit la ea, si o felicit pentru aceasta intelepciune, se rusineaza, e rosie in obraji insa cu zambetul pe buze. E zambetul unui copil fericit.

Aud pe urma rasete pe hol, ma uit de unde vin. Unul dintre japonezi isi face poze cu adolescentii care fac curatenie, dupa care, in cateva secunde, transfera fetele lor intr-un filmulet cu elfi care danseaza.

Dupa alte hohote de ras si de multumire, continua curatarea dulapurilor cu si mai mare elan. Asa se construiesc relatiile in aceste momente, pornind de la un zambet, o privire de incurajare, de la un simplu cuvant.

De aceea, in cadrul companiilor japoneze, actiunile de curatenie sunt voluntare, iar lumea participa cu placere, rezultatul lor se vede in starea de bine, de multumire, de spiritul de echipa pe care il dezvolta in aceste actiuni.

Creste apartenenta si angajatii se identifica cu ceea ce semnifica compania, cu identitatea ei si, bineinteles, apare intrebarea fireasca “dar oare in companiile noastre functioneaza?”

Sa eliminam acest pattern pe care il intalnim frecvent, de a cauta vinovati, de a ne focusa pe ce nu merge, de comunicare disempowering. Imi gasesc repede in minte cateva companii cu care am lucrat, care nu au acest tipar si imi spun “da, cred ca se poate”.

E ca in cazul oricarei idei de implementat:

Daca tu ca manager parcurgi aceste etape, daca in viziunea ta vezi proiectul de succes, daca crezi in el si iti prezinti aceste credinte celor din jur, pentru a-ti forma o echipa, trecerea la actiune si implementare este un pas care merge natural si fara mult efort.

Oamenii vor sti incotro merg, de ce merg in directia aceasta si care e rezultatul pe care il vor atinge cu actiunile lor. Ramane sa stabileasca cum vor ajunge, insa acestea sunt actiunile fiecaruia.

Da-le libertatea sa vina cu idei, ai sa ramai uimit de ce pot genera.

De aici deja, motivatia oamenilor, energia cu care actioneaza este fara limite. Iar cand vor atinge rezultatul, sa nu uiti de o regula de aur: Sarbatoreste!

Sarbatoreste cu ei acest succes, e o forma de recunoastere a lor si de apreciere, e o modalitate in care isi pot manifesta bucuria, pe care de multe ori o tin inchisa. E important sa nu amanam exact momentele care ne dau energia pentru urmatoarele proiecte/actiuni, indiferent daca sunt personale sau organizationale.

Merg apoi in curte, vad copiii vopsind marcajul terenului, sunt cu zambetul pe buze, vad cateva fetite venind catre unul dintre managerii japonezi si traducatorul grupului, cerand, cu cateva hartii in mana, sa le invete origami. Zambesc amandoi, si incep sa modeleze hartia cu o indemanare extraordinara, ii vad multumiti cand fetele stau cu ochii mari, absorbite, izbucnind in urale cand, din bucata de hartie, apare o lebada.

Apreciez enorm aceasta curiozitate a copiilor, aceasta cautare de cunoastere. Zambesc si merg sa duc gunoiul. Trec apoi pe langa echipajul de Salvare, iar langa cei doi membrii ai echipajului, o fetita ii bombardeaza cu intrebari, despre masina, interventii, numarul de minute in care ajung etc.

Ma opresc sa ascult, intarziu pe langa ei si vad cat de entuziasmata e fetita. Ma intreb cum putem cultiva aceasta curiozitate, aceasta dorinta de cunoastere, care pare ca dispare in timp, odata ce devenim adulti. Incepem sa raspundem asteptarilor societatii, regulilor care se aplica, poate deja de prea mult timp.

Totusi, companiile actuale vor cauta din ce in ce mai mult inovatia, fiindca ea face diferenta acum in piata. Companiile inovatoare sunt cele care dau directia!

Mi-am adus aminte de studiul lui Dyer, Gregersen si Christensen (2009), care cautand “ADN-ul inovatorului”, intr-un studiu cu peste 3000 de directori executivi precum si 500 de oameni care au infiintat companii inovatoare, au ajuns la concluzia ca sunt 5 deprinderi pe care indivizii inovatori le au: asocierile de idei, punerea sub semnul intrebarii, observarea, experimentarea si activitatea in retea (oameni cu diverse formatii, castigand astfel acces la perspective radical diferite). 

Acestea sunt competentele pe care le cautam si le vom cauta atunci cand companiile inovatoare isi maresc echipele. E important ca educatia sa isi vada activitatea si rezultatele din aceasta perspectiva, indiferent daca vorbim de educatia formala sau informala.

Ma intorc multumita acasa. Am vazut cum o activitate simpla creeaza relatii, trece bariere de limba, am vazut cum activitati pe care le asociem in mod frecvent cu ceva indezirabil, pot sa reprezinte baza unor trairi atat de frumoase.

Uneori convingerile noastre ne pun niste limite, e greu sa trecem de ele, insa nu imposibil.

E important sa fim dispusi sa facem primul pas, sa experimentam. O astfel de atitudine deschisa, elimina afirmatii de genul: “am mai incercat, nu se poate, nu e bine, e o rusine, e o umilinta”. Treptat nu isi mai au sensul si locul, in mintea noastra.

Ah, sa nu uit, daca ma intrebati de toalete, copiii curatau gresia, toaletele, lavoarele. Am vazut baieti curatand in toaletele fetelor, se impartisera pe zone de lucru. Am vrut sa intru sa spal si eu, insa mi-au spus cu zambetul pe buze, ca deja e zona lor de lucru.  Nu a fost necesar decat o prezentare a domnului Tanaka, sa le determine un alt sens actiunii de curatare a toaletelor.

Si mai e ceva. Oportunitatea de a incerca, de a experimenta si curajul pe care l-au prins cand au vazut ca si alti copii fac acest lucru, au eliminat frica de a fi judecat si etichetat. Am vazut managerii japonezi cautand o toaleta si luand-o cu asalt efectiv. Pozele sunt graitoare si imi dau seama de ce o poza face cat 1000 de cuvinte.

Am pus pe lista Japonia, ca diferenta mare de cultura faciliteaza invatarea, tocmai datorita acestor diferente de viziune, mod de actiune si credinte, si nu in sensul in care tot ce vedem la altii e bun, si ce e la noi mai putin. Nu. Fiecare trebuie sa fim constienti de atuurile noastre si sa le promovam.

Aceasta diferenta de cultura ne mai ajuta la ceva: sa ne definim, sa ne clarificam cum facem noi lucrurile, de ce le facem noi asa, care sunt convingerile care ne determina acest stil de lucru, indiferent daca actiunile realizate sunt bune sau nu, e o imagine pe care ne-o conturam despre noi.

Astfel, cand te cunosti bine, pe tine insuti, actiunile pe care le faci sunt aliniate cu credintele si valorile tale.

Dupa 17 ani ca si manager, am invatat ca munca noastra nu mai este una rigida. Ea implica urmatoarele lucruri despre care am sa iti ofer informatii pratice.

• Cum sa aduci inovatie in organizatie in mod practic;
• Cum sa “repari” mindset-ul angajatilor;
• Cum sa pastrezi angajatii buni in companie;
• Cum sa elaborezi o viziune pe termen lung;
• Cum sa scoti angajatii din zona de confort.

Drag,

Claudia