Forta de munca din Romania in contextul european (2017-2018)
“Pana cand ne ocupam tot noi de instruirea noilor angajati?” Aud frecvent intrebarea aceasta si pot sa inteleg frustrarea din spatele ei. E clar, angajatorii isi asuma un rol important in aceasta formare, mai ales ca aceasta formare este directionata spre abilitatile necesare in cadrul companiei.
Dar simt nevoia sa vedem cum stam la nivel macro. Cum stam comparativ cu alte state din zona sau din lume. Care este perspectiva? Unde trebuie sa intervenim? Bineinteles, caut niste studii care sa ma ajute sa definesc aceasta imagine. Primesc de la un prieten drag mie un studiu realizat de IMD – Business School – (pe primul loc in afara Statelor Unite (2017), portrivit Forbes – un program de MBA de un an, pe primul loc 6 ani la rand (2012-2017) potrivit Financial Times – in ceea ce priveste restul programelor oferite). Cu alte cuvinte, o sursa foarte credibila, cu autoritate in domeniu, direct interesata sa vada care e nivelul tarilor cuprinse in studiu, viitorii lor clienti.
Deschid un document cu 107 pagini, un studiu care cuprinde 63 de tari, al carui obiectiv este de a identifica tarile care dezvolta, atrag si retin talentele pentru a sustine companiile in crearea valorii pe termen lung.
Care sunt indicatorii utilizati pentru a efectua aceasta comparatie?
3 factori sunt folositi in IMD World Talent Ranking – Investitiile si Dezvoltarea, Atractivitatea si Pregatirea.
Ok, pana aici e clar. Rasfoiesc repede sa ajung la pagina Romaniei. Eh, nu asa repede. Vad deja Romania trecuta pe primele tabele. Oh, suna bine ????… totusi ma uit mai bine. Tabelul prezinta ultimele clasate.
OK, stai sa vad cine e pe primele locuri: Elvetia, Danemarca, Belgia.
Noi unde suntem? Ma intorc la tabelul cu pricina.
Am avut o evolutie in acest top, in 2013, locul 58, in 2014, locul 54 si iata varful, 2015 locul 50, iar de aici am mers in fiecare an in jos, 2016 locul 56, 2017 locul 61. Trebuie sa spun ca am simtit acest lucru, din perspectiva serviciilor de recrutare. Stim ca domeniul IT solicita multe resurse pentru inchiderea unei pozitii, 100-130 de contactari a unor potentiali candidati, cauza fiind cererea mai mare decat oferta.
Dar in cazul pozitiilor de management cerintele din perspectiva abilitatilor au tot crescut. Doar ca piata nu a venit prin formari suplimentare care sa determine o crestere a cunostintelor si abilitatilor necesare, intr-o piata tot mai competitiva. Numarul contactarilor in 2015 pentru inchiderea unei pozitii de management (middle sau top) era de aproximativ 40, ajungand la finalul lui 2017 la 70 de contactari pentru inchiderea unei pozitii. Angajatorii au nevoie de acele abilitati si cunostinte indiferent daca acestea inseamna cunoasterea si aplicarea principiilor Lean in productie sau implementarea unor sisteme de eficientizare in cadrul companiilor.
Cerintele in crestere din perspectiva abilitatilor au facut ca recrutarea sa o facem foarte tintit. Iar zonele geografice au devenit o variabila cu care “ne jucam” ????. De exemplu, pentru o pozitie de management deschisa in Timisoara am avut pe short list candidati din Baia Mare, Valcea, Iasi si Bucuresti. Aici ajuta mult si pachetele de relocare incluse in pachetul financiar total, dar si disponibilitatea candidatilor.
De aceea e util sa te uiti la astfel de studii, faci legatura intre informatii si identifici cauzele realitatii cu care te confrunti. Iar daca acest lucru se intampla inainte, anticiparea iti da spatiul identificarii celor mai bune solutii, fara presiunea urgentei.
Studiul acesta ne arata ca avem si cateva puncte forte
- Categoria investitii si dezvoltare: Raportul elevi/profesori este unul pozitiv permitand astfel profesorilor un act educativ de calitate (locul 28). Unde avem spatiu de imbunatatire la aceasta categorie? Ucenicia – prea putin implementata – locul 63 si infrastructura medicala locul 58.
- Cand vine vorba de atractivitate: – la indicele care reflecta costul vietii stam chiar bine, locul 7, dar avem de muncit mult la calitatea vietii, locul 60, si impozitul pe venit locul 59 (27,79 %). Tot la aceasta categorie remarc, remunerarea managementului care ajunge, la un venit anual, incluzand bonusurile, la 86.870 $ (locul 51). Caut si alte state, pentru comparatie. Iau Grecia- remuneratia managementului venitul anual cu bonusurile incluse ajunge la 170.269 $, iar in Germania la 289.253 $. Elvetia fiind pe primul loc in ca scor general – e clar are un venit mai mare, mai exact 431.603 $. Sa nu uitam si corelatia cu costul vietii unde ocupa locul 60. Daca costul vietii in New York are 100 puncte, Elvetia ajunge la 107 puncte.
- Categoria pregatirea: Romania are un punct forte la limbile straine cunoscute, locul 27, dar stam slab la nivelul de pregatire al mangerilor, locul 59, dar si la sistemul de educatie – in general – locul 56. Asa ca, nu are rost sa ne batem cu caramida in piept ca scoala noastra formeaza genii. Da, avem varfuri, dar media este foarte joasa. Un sistem educational echilibrat valorifica prin educatie potentialul copiilor, iar langa aceste varfuri, la cativa pasi in spate gasim aproape intreaga clasa. Acesta este unul dintre motivele pentru care companiile trebuie sa se implice in crearea unui sistem educational functional. E drept, este o investitie pe termen lung, dar odata inceputa isi arata roadele in fiecare an.
In studiul IMD gasesti profiluri complete ale tarilor despre care am vorbit mai sus.
Romania e prima care ne intereseaza. Dar si Elvetia – locul 1, Germania – locul 8, dar si tari de la mijlocul clasamentului, Grecia – locul 41 in coborare de pe locul 35 in 2016.
Uita-te pe fiecare profil de tara, sigur te va ajuta sa intelegi cateva aspecte ale realitatii pe care o traiesti. Impartaseste apoi informatia aceasta si colegilor tai, arata-le articolul sau interpretarea pe care o dai tu acestui articol. Contribuim… si tu, si eu, la un mediu de business la nivel de excelenta.
Drag,
Claudia